Misiune a Forțelor Aeriene Române de transport persoane și echipament medical din Italia

Misiune a Forțelor Aeriene Române de transport persoane și echipament medical din Italia

 

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române efectuează astăzi, 25 aprilie, un zbor pe ruta București – Milano și retur pentru aducerea în țară a echipei formată din 15 medici și asistenți medicali români, însoțită de un ofițer de legătură al IGSU, precum și a unor echipamente medicale donate de Statul Vatican, prin bunăvoința Sfântului Părinte Papa Francisc, autorităților locale din orașul Suceava.

Personalul medical din România, selecționat pe bază de voluntariat, a acționat la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19.

Echipamentul medical donat de către Papa Francisc orașului Suceava constă în cinci ventilatoare pulmonare, 200 combinezoane de protecție, 5.000 măști sanitare, 900 măști tip FFP2 și 400 ochelari de protecție.

Editor News National, stiri doar din surse oficiale

Editor online: News National

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Convorbire telefonică a Președintelui României, Klaus Iohannis, cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump

sâm apr. 25 , 2020
Convorbire telefonică a Președintelui României, Klaus Iohannis, cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut sâmbătă, 25 aprilie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, la solicitarea părții americane. Discuția s-a concentrat asupra crizei epidemiologice […]