Kaufland livrează pachete de alimente pentru clienții din toată țara, inclusiv din mediul rural

Kaufland livrează pachete de alimente pentru clienții din toată țara, inclusiv din mediul rural

 București, 4 mai 2020 Kaufland România a lansat o nouă modalitate de livrare a produselor la domiciliu, ce ajunge și în mediul rural, în toate localitățile din țară, din aria de acoperire a serviciului de curierat. Clienții vor putea comanda acasă pachete predefinite cu alimente de strictă necesitate pentru întreaga familie.

Noul serviciu vine în sprijinul tuturor persoanelor care nu au acces ușor la cumpărături, fie că locuiesc în medii izolate, fie nu pot ieși din casă sau locuiesc departe de magazine.

De astăzi, clienții din toată țara pot comanda la alegere, online sau telefonic, unul din cele 2 pachete standard cu alimente de bază, ce va fi livrat direct acasă, simplu și rapid.

 Pachetele oferă selecții de produse esențiale ce acoperă cumpărăturile de bază pentru cel puțin o săptămână, în două variante:

  • pachetul standard de 39 kg, ce conține de la produse de panificație, făină, mălai, orez, ulei, conserve de legume sau pate, lapte, zahăr, cafea și paste, până la fructe, legume și apă și altele;
  • pachetul standard plus de 46 de kg, pentru familii extinse, cu un număr suplimentat de produse.

Prețurile încep de la 150 lei pentru opțiunea standard, respectiv 240 de lei pentru cea extinsă, plus transport.

Comenzile se pot plasa pe site-ul www.kauflandlivreaza.ro sau telefonic la numărul 0800.080.888 (tarif normal), de luni până vineri între orele 08:00-20:00 și sâmbăta între 08 :00-17:00 cu excepția sărbătorilor legale.

„Să ai produse de bază, precum făină, ulei, mălai, nu trebuie să fie un lux. Dimpotrivă, oricine ar trebui să le aibă în casă fără vreun efort suplimentar. De astăzi, lansăm acest nou serviciu, care aduce acasă produsele de bază, cu provizii esențiale, oriunde în țară, la preț accesibil. Această soluție este gândită pentru a asigura necesarul de aprovizionare cu produse de strictă necesitate într-un format compact și în siguranță, atât pentru cei din mediul urban, cât și din mediul rural, fără să implice deplasarea în magazine”, spune Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs la Kaufland România.

Toate modalitățile de plată sunt disponibile, atât cu cardul la plasarea comenzii sau la sosirea curierului la destinație, acolo unde este posibil, cât și în numerar.

Întregul proces de livrare respectă cele mai înalte standarde igienico-sanitare, astfel ca produsele să ajungă în condiții de maximă siguranță la clienții din țară.

Kaufland România crede că #ResponsabilitateaFaceDiferența, de aceea caută permanent să dezvolte servicii noi, prin care să fie un adevărat sprijin al comunității și să vină în ajutorul categoriilor defavorizate de oameni.

Mai multe informații despre serviciile puse la dispoziție de Kaufland România în această perioadă și proiectele de implicare socială sunt disponibile pe www.kaufland.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 129 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.

 Editor News National 

Editor online: News National

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Punctul de vedere al Avocatului Poporului referitor la creșterea numărului de cazuri de îmbolnăviri de rujeolă

lun mai 4 , 2020
Punctul de vedere al Avocatului Poporului referitor la creșterea numărului de cazuri de îmbolnăviri de rujeolăAvocatul Poporului, în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților cetățenilor, își manifestă îngrijorarea față de creșterea constantă a numărului de cazuri de rujeolă confirmate pe teritoriul României, acestea ajungând în prezent la aproximativ […]