Situația cu intervențiile MApN pentru limitarea răspândirii COVID-19

Situația cu intervențiile MApN pentru limitarea răspândirii COVID-19

 

În perioada 4 mai, ora 6.00 – 5 mai, ora 6.00, un număr de 2571 militari și 557 mijloace tehnice au acționat, în București și în țară, în 506 misiuni de întărire a prezenței, asigurarea fluidizării traficului și sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activități de ordine publică în Capitală şi în alte localități din țară, transport de echipamente medicale şi alte materiale.

În același interval, la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 206 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 540 de probe.

* * *

Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările și completările ulterioare), coordonarea la nivel național a tuturor acțiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situației de urgență revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naționale are rol de sprijin și au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forțelor și mijloacelor MApN în situațiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.

Militarii sunt pregătiți să sprijine autoritățile în zonele unde va fi necesară intervenția armatei.

Editor News National

Editor online: News National

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat Declarația privind rolul culturii în timpul crizei COVID-19, alături de alți 25 de miniștri din Uniunea Europeană

mar mai 5 , 2020
Semnarea Declarației privind rolul culturii în timpul crizei COVID-19 Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat Declarația privind rolul culturii în timpul crizei COVID-19, alături de alți 25 de miniștri din Uniunea Europeană. Acest document programatic reprezintă un prim rezultat concret al reuniunii informale a miniștrilor culturii din 8 aprilie 2020, […]