MAI: Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 14 mai 2020, Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 14 mai 2020, Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor de urgență și al protecției civile.

Prin acest act normativ este definită clar starea de alertă, legislația subsecventă din acest domeniu fiind pusă astfel în concordanță cu deciziile Curții Constituționale, dar și cu realitatea cotidiană.

Ordonanța de Urgență inițiată de Ministerul Afacerilor Interne reglementează din punct de vedere legislativ răspunsul la o situație de urgență de amploare și intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa vieții, sănătății persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale și culturale importante ori a proprietății.

Astfel, se reglementează mecanismul de declarare, prelungire și încetare a stării de alertă la nivel local, județean sau național prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență, fiind stabilite și criteriile care trebuie analizate pentru fundamentarea unor astfel de decizii, precum:

amploarea și intensitatea situației de urgență, densitatea demografică în zona afectată, infrastructura existentă în zona afectată.

Prin actul normativ adoptat de guvern astăzi sunt aduse clarificări în ceea ce privește conținutul hotărârilor comitetelor pentru situații de urgență.

Aceste hotărâri trebuie să cuprindă inclusiv măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipurilor de risc, condițiile concrete de aplicare a acestor hotărâri și destinatarii măsurilor.

O altă modificare majoră adusă prin Ordonanța de urgență adoptată se referă la Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Concret, Comitetul național va funcționa sub conducerea nemijlocită a Prim-ministrului în calitate de președinte și va avea 3 vicepreședinți: ministrul afacerilor interne, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și secretarul de stat, șef al DSU.

Hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel județean sau al municipiului București, se publică în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale respective și intră în vigoare la data publicării.

Editor News National

Editor online: News National

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Participarea ministrului culturii, Bogdan Gheorghiu, la conferința de presă organizată de Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”

joi mai 14 , 2020
Participarea ministrului culturii, Bogdan Gheorghiu, la conferința de presă organizată de Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”   Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a participat astăzi, 14 mai 2020, la conferința de presă organizată de către Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, odată cu împlinirea a 84 de ani de la […]