MEC: Reluare activitati cluburi sportive scolare + licee & scoli clase program sportiv

Întâlnire de lucru între Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Tineretului și Sportului: Cluburile Sportive Școlare (CSS) și Liceele cu Program Sportiv (LPS) își reiau activitatea

Astăzi, 29 iunie, la sediul Ministerului Tineretului și Sportului, a avut loc o întâlnire de lucru între Monica Anisie, ministrul educației și cercetării și Ionuț Stroe, ministrul tineretului și sportului.

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit cadrul pentru reluarea activităților în unitățile de învățământ cu program sportiv suplimentar (cluburi sportive școlare) și cele cu program sportiv integrat (liceele și școlile gimnaziale cu clase cu program sportiv).


Începând de azi, 29 iunie 2020, pot fi reluate activitățile sportive (antrenamente/participare la competițiile oficiale), cu respectarea prevederilor ordinului comun între Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății 619/1077 din 12.06.2020.

La această întâlnire au participat și reprezentanții federațiilor sportive – sporturi de echipă: Gheorghe Vișan – Federația Română Volei, Alexandru Dedu – Federația Română de Handbal și Alin Petrache – Federația Română de Rugby.

Mă bucur că putem să facem acest anunț, al reluării activităților în unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar, întrucât sportul deține un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a  copiilor noștri. Au fost multe discuții referitoare la acest subiect, însă deciziile noastre au avut tot timpul în prim-plan siguranța copiilor și a tinerilor. De aceea, sunt încrezătoare că în urma acestui dialog deschis cu Ministerul Tineretului și Sportului se vor concretiza proiecte importante pentru tinerii care vor să facă sport, proiecte pe care le vom anunța curând”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Doresc să mulțumesc Ministerului Educației și Cercetării și doamnei ministru, Monica Anisie, pentru deschiderea și înțelegerea pe care ne-au arătat-o. Deschiderea CSS-urilor și a LPS-urilor a fost unul dintre cele mai dezbătute subiecte în ultima perioadă cu oamenii din lumea sportului și mă bucur că am reușit acum să facem și acest pas!  Sunt sigur că și colegii de la Ministerul Educației și Cercetării vor reuși să gestioneze foarte bine această situație, la fel de bine cum au reușit să  organizeze desfășurarea în siguranță a examenelor de evaluare națională și bacalaureat pentru sutele de mii de copii. 

Am dorit să îi avem alături de noi la discuția de astăzi și pe reprezentanții câtorva federații sportive naționale, pentru a exista acel dialog constructiv care să ne ofere și soluții, dar și viitoare parteneriate legate de competițiile sportive școlare. Mă bazez foarte mult pe ajutorul Ministerul Educației și Cercetării și, fără a exagera, doresc să spun că în ce privește relansarea sportului de masă în România, Ministerul Educației și Cercetării este principalul nostru partener. Creșterea numărului orelor de sport și a numărului celor ce fac sport, precum  și crearea unor competiții sportive atractive, care să implice cât mai multe școli și elevi de diferite vârste, sunt pariul nostru, al celor două ministere„, a declarat Ionuț Stroe, ministrul tineretului și sportului.

Editor online: News National

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

ANCOM: ANUNT DE PUBLICITATE

mar iun. 30 , 2020
ANUNȚ DE PUBLICITATEPRIVIND CUMPĂRAREA UNUI IMOBIL CU DESTINAȚIA DE SEDIU PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ȘI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII 1.    AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ȘI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII, cu sediul în București, str. Delea Nouă, nr. 2, sector 3; e-mail: ancom@ancom.ro, web: www.ancom.ro, în calitate de autoritate contractantă.               2.    OBIECTUL […]