MEC: Denumirile titlurilor și calificărilor din învățământul superior, reglementate prin Hotărâre a Guvernului

Denumirile titlurilor și calificărilor din învățământul superior, reglementate prin Hotărâre a Guvernului

Executivul a adoptat în ședința de astăzi, 7 august 2020, o hotărâre prin intermediul căreia sunt reglementate denumirile titlurilor și calificărilor conferite absolvenților învățământului universitar de licență, înmatriculați în anul I de studii în anii universitari 2017 – 2018, 2018 – 2019, 2019  – 2020 și 2020 – 2021. Actul normativ stabilește și nivelurile de calificare corespunzătoare fiecărei calificări.

Prin aprobarea noului act normativ și a nomenclatorului aferent, instituțiile de învățământ superior au la dispoziție un instrument de lucru unitar, în vederea completării diplomelor și suplimentelor la diplomă pentru absolvenții învățământului universitar de licență, înmatriculați în anul I de studii, în anii universitari anterior menționați.

În același timp, se asigură o mai bună pregătire profesională, o inserție mai sigură pe piața muncii a tuturor categoriilor de absolvenți, o mai bună înțelegere a angajatorilor privind oferta de formare, precum și o eficientă informare a elevilor, a studenților și a altor categorii interesate privind calificările pe care le pot obține în sistemul național de calificări.

De asemenea, hotărârea adoptată astăzi reprezintă un nou pas spre calea armonizării legislației naționale cu cea europeană. Nomenclatorul propriu-zis constituie punctul de reper pentru completarea corectă a suplimentului la diplomă, instrumentul care contribuie în mod substanțial la optimizarea transparenței diplomelor și a calificărilor în spațiul european.

Toate acestea vin în contextul în care denumirea calificărilor și nivelul de calificare capătă o importanță deosebită în procesul de recunoaștere a calificărilor menționate în documente europene, precum:

  • Convenția Internațională privind recunoașterea Calificărilor din învățământul superior, adoptată la a 40 – a Conferință Generală UNESCO din 25 noiembrie 2019;
  • Recomandarea Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoașterii reciproce automate a calificărilor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învățământ și formare, precum și a rezultatelor perioadelor de învățare petrecute în străinătate;
  • Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/2021 a Comisiei din 18 iulie 2018 privind adoptarea unor standarde și formate tehnice necesare pentru funcționarea corelării automate prin intermediul platformei IT comune, utilizând clasificarea europeană și interoperabilitatea între sistemele naționale și clasificarea europeană – noul Europass.

Mai precizăm că, în vederea implementării în continuare a recomandărilor europene și internaționale privind recunoașterea calificărilor, inclusiv recunoașterea automată și noul Europass, Ministerul Educației și Cercetării trebuie să parcurgă o serie de pași esențiali pentru acest proces. O etapă importantă din această foaie de parcurs se realizează prin hotărârea aprobată astăzi, care completează actele normative existente cu denumirea titlului calificărilor și nivelul de calificare, elemente esențiale în procesul de recunoaștere a calificărilor, pe care România l-a votat în 2019 la Conferința Generală UNESCO.

Până în prezent, titlurile și calificările au fost reglementate conform H.G. nr. 577/29 august 2017 privind aprobarea denumirilor calificărilor și titlurilor conferite absolvenților învățământului universitar de licență, înmatriculați în anul I de studii în anii universitari 2014 – 2015, 2015 – 2016 și 2016 – 2017.

Editor online: News National

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

 Proiectele de acte normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 7 august 2020

sâm aug. 8 , 2020
 Proiectele de acte normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 7 august 2020 PROIECTE DE LEGI PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România şi a […]