PACTUL PENTRU MUNCĂ, consultări cu partidele politice

PACTUL PENTRU MUNCĂ, consultări cu partidele politice

 

Proiectul PACTUL PENTRU MUNCĂ (PPM) este tot mai aproape de concretizare. După o serie de dezbateri care au avut loc în ultimii doi ani în cele mai mari centre economice și universitare din țară, în următoarea perioadă vor avea loc întâlniri cu reprezentanții tuturor partidelor politice pentru a discuta pe larg măsurile propuse de mediul de afaceri, cel academic, patronate și sindicate, în vederea creării unei piețe a muncii funcționale, adaptată la realitatea economică actuală.

Boardul PPM, format din reprezentanți ai Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), Confederația Patronală Concordia, Confederația Patronală din Industria Română (CONPIROM), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Eurolines Romania Group, Academia de Studii Economice, Universitatea București și SCA Magda Volonciu și Asociații, a solicitat întrevederi cu toate partidele politice în vederea unor discuții, pentru agrearea măsurilor propuse în cadrul proiectului PACTUL PENTRU MUNCĂ și crearea unui consens politic, pe plan național, astfel încât aceste măsuri să fie susținute, implementate și adoptate la nivel guvernamental.

În cadrul dezbaterilor, au fost identificate soluții și strategii care, pe termen scurt și mediu, pot contribui la echilibrarea pieței forței de muncă în România și la crearea unui cadru legislativ care să asigure o evoluție coerentă a pieței muncii.

PACTUL PENTRU MUNCĂ și dezbaterile susținute, deși au pornit într-un context distinct, îi reunesc pe cei care s-au angajat în acest demers și și-au propus să identifice soluții pentru deficitul structural, să le agreeze cu partenerii sociali și împreună să pună bazele unor măsuri sau reforme care au potențialul de a așeza piața muncii din România pe un fundament sustenabil. Criza sanitară ne pune în fața unui set excepțional de provocări care trebuie adresate pe termen scurt, dar în aceeași măsură, considerăm că trebuie să fim preocupați de tendințele pe termen mediu și lung.

 

PACTUL PENTRU MUNCĂ reprezintă o inițiativă demarată în anul 2019 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG). Din anul 2020 s-au alăturat, în calitate de parteneri strategici, Confederația Patronală CONCORDIA și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Ulterior, pe parcursul proiectului s-au alăturat Confederația Patronală din Industria Română (CONPIROM), Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Eurolines Romania Group, Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatea București și SCA Magda Volonciu și Asociații.

 

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

SĂRBĂTOAREA UNITĂŢII NAŢIONALE ŞI A FORŢELOR ARMATE ITALIENE

mie nov. 4 , 2020
SĂRBĂTOAREA UNITĂŢII NAŢIONALE ŞI A FORŢELOR ARMATE ITALIENE În ziua de 4 noiembrie s-a celebrat ziua Unităţii naţionale şi a Forţelor Armate italiene, în amintirea victoriei care a marcat realizarea unificării Italiei. La Bucureşti, Ambasadorul Italiei şi Ataşatul Militar al Apărării au comemorat evenimentul printr-o ceremonie la Cimitirul italian Ghencea […]