Activitatea MAI sub conducerea ministrului Ion Marcel Vela

Ion Marcel Vela preia mandatul de ministru al afacerilor interne, context în care stabilește printre priorități refacerea încrederii populației în capacitatea instituției de a asigura protecția intereselor cetățeanului

 

OBIECTIVE LA ÎNCEPUT DE MANDAT

În conformitate cu Programul de Guvernare, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a avut mai multe obiective dintre care amintim:

  • Desecretizarea documentelor MAI necesare soluționării dosarului 10 august
  • Reprofesionalizarea și transparentizarea în structurile MAI
  • Reorganizarea MAI
  • Consolidarea încrederii în angajații MAI
  • Eficientizarea intervențiilor pentru protejarea vieții și integrității cetățenilor
  • Inițierea și aplicarea unor programe împreună cu Ministerul Educației
  • Modernizarea punctelor de trecere a frontierei
  • Îmbunătățirea serviciilor publice comunitare

 

REZULTATE ÎN DOMENIUL ORDINII PUBLICE

În ultimele 12 luni structurile MAI au gestionat cu responsabilitate o serie de acțiuni majore, cu impact în societate în condiții de siguranță publică, legalitate și cu respectarea regulilor de protecție sanitară: alegeri prezidențiale și locale, sărbători de iarnă, alte evenimente cu public numeros, fluidizarea traficului rutier în zonele aglomerate sau cu mare potențial turistic, măsurile de siguranță publică din perioada sezonului estival. Spre exemplu, la alegerile locale organizate în acest an, s-au înregistrat cele mai puține infracțiuni, fiind cel mai transparent și corect organizat proces electoral.

 

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în acțiunile enumerate și în cele curente, au fost luate o serie de măsuri de intensificare a activităților de patrulare, cu precădere în zonele de risc, media zilnică a patrulelor mixte fiind de 1.446 (+117,8% față de media anului trecut).

Drept urmare, s-a constatat o scădere semnificativă a infracționalității sesizate (cca 11%), inclusiv a celei stradale (22%).

 

În domeniul migrației ilegale s-a înregistrat o creștere a numărului depistărilor de cetățeni străini în momentul trecerii/ tentativei de trecere ilegală a frontierei (+156,3%).

De asemenea, media zilnică a personalului care a realizat supravegherea și control la frontieră a fost de aprox. 4.000 de polițiști de frontieră. Au fost deschise noi puncte de frontieră și au fost separate, la frontiera de vest, fluxurile pentru călători, față de cele de marfă, astfel încât să fie fluidizat traficul  pentru peste 5,3 milioane de autovehicule și aproape 13 milioane de persoane, cel mai mare volum din ultimii ani.

O prioritate stabilită de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a fost intensificarea acțiunilor pentru combaterea criminalității organizate fiind destructurate 108 de grupuri infracționale, 1.938 de persoane trimise în judecată și 1.200 de persoane reținute/arestate în cadrul a peste 1.300 de acțiuni operative.

Chiar astăzi este în derulare cea mai mare acțiune a Ministerului Afacerilor Interne împreună cu DIICOT și alte unități de parchet, în cadrul căreia se efectuează 489 de percheziții și 130 de descinderi pentru destructurarea unor grupări infracționale bănuite de trafic de droguri, trafic de persoane, trafic de migranți, infracțiuni informatice, contrabandă ș.a..

 

În ceea ce privește colaborarea cu Ministerul Educației, a fost pus în aplicare un Plan Național pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și a fost înființată „Poliția Siguranță Școlară”.

 

Ca răspuns la solicitările societății civile, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela,  a dispus înființarea „Poliției Animalelor”, ca structură în cadrul Poliței Române, al cărei obiectiv principal constă în prevenirea și combaterea abuzurilor și cruzimii împotriva animalelor.

 

GESTIONAREA SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ

În ultimul an, structurile IGSU au desfășurat 380.654 de intervenții, fiind salvate peste 5000 de persoane. Una dintre situațiile cu grad ridicat de risc a fost gestionarea efectelor inundațiilor din această vară, care au produs pagube semnificative și au necesitat măsuri complexe de intervenție, fiind efectuate peste 3200 de intervenții și salvate 84 de persoane. Guvernul României a aprobat, la propunerea MAI, alocarea de 427 de milioane de lei pentru despăgubiri.

În acest an, există o creștere a numărului intervențiilor pentru acordarea asistenței medicale de urgență (+3%), respectiv pentru protecția comunităților (+35%).

 

ÎMBUNĂTĂȚIREA SERVICIILOR PUBLICE COMUNITARE

Au fost accelerate demersurile pentru digitalizarea unor servicii publice oferite cetățenilor sau chiar a proceselor de lucru interne.

Astfel, pașapoartele simple electronice, pot fi expediate zilnic în țară, cât și la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, iar termenul mediu de soluționare în țară este acum de maximum 5 zile lucrătoare.

Contravaloarea pașapoartelor simple și tarifele aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, autorizațiilor provizorii și permiselor de conducere pot fi achitate prin Ghișeul.ro.

În domeniul înmatriculării vehiculelor, a fost simplificată procedura și au fost înființate 28 de sedii secundare la nivel național. Totodată, este în implementare un proiect pentru plata online, direct pe site-ul instituției.

În timpul acestui an, au fost alocate resurse, înregistrându-se astfel progrese semnificative în implementarea unui proiect pe fonduri europene, care va permite reducerea timpului de soluționare a cererilor referitoare la înregistrarea actelor de stare civilă și la eliberarea certificatelor aferente celor 4 evenimente primare de viață – naștere, căsătorie, divorț, deces.

Au fost inițiate demersurile necesare pentru ca împreună cu Imprimeria Națională și Ministerul Afacerilor Externe să fie parcurse toate etapele necesare implementării cărții electronice de identitate (CEI), astfel încât până la termenul de 2 august 2021, să fie posibilă punerea în circulație a noului document.

 

 

REORGANIZAREA INSTITUȚIEI

A fost realizată o amplă analiză referitoare la simplificarea mecanismelor și debirocratizarea proceselor instituționale, concomitent cu eliminarea suprapunerilor de competențe, descentralizarea deciziei, poziționarea personalului în structuri optimizate, apte să ofere un serviciu public de calitate, profesionist. În acest sens, s-a efectuat o consultare cu toate entitățile cu incidență în domeniul de activitate al MAI (sindicate, organizații profesionale, ONG-uri, atașați de afaceri interne s.a.), fiind primite 428 de propuneri, iar proiectul de reorganizare este finalizat.

 

DREPTURI FINANCIARE ALE PERSONALULUI MAI

Peste 68.000 de polițiști, au beneficiat de majorări salariale în urma Ordonanței de urgență inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și aprobată la data de 14 mai 2020 (fiind acordate sporul de fidelitate, sporul pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior, sporul de pericol deosebit).

Se păstrează majorarea de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale se va acorda în continuare

De asemenea, sporul de 25% pentru condiții grele de muncă și toxicitate se acordă începând cu 1 ianuarie 2020. Diurnele acordate militarilor, jandarmilor și polițiștilor români care desfășoară misiuni internaționale, în teatre de război ori misiuni  de pace au fost actualizate pentru a ajunge la  același nivel cu cel al sumelor primite de personalul din statele aliate României.

Pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, au fost finanțate 48 de obiective, constând în lucrări de consolidări și modernizări ale sediilor, dintre care, până la data de 30 septembrie a.c. au fost recepționate 11 obiective și se preconizează finalizarea în acest an a altor 14 obiective de investiții.

Fondurile bugetare alocate în anul 2020 comparativ cu anul 2019, la sursa buget de stat (fără a ține cont de sumele pentru finanțarea proceselor electorale) sunt cu 26,7% mai mari.

 

EFICIENTIZAREA INTERVENȚIILOR PENTRU PROTEJAREA VIEȚII ȘI INTEGRITĂȚII CETĂȚENILOR PRIN DOTĂRI MODERNE

Au fost dotate structurilor operative, prin achiziționarea a:

  • 7.082 autovehicule, în valoare totală de aproximativ 615 mii lei;
  • 25.000 de pistoale, în valoare de aproximativ 4 mil. lei și aproximativ 5,8 mil. bucăți cartușe, în valoare de aproximativ 6,3 mil. lei;
  • 28.553 mijloace specifice de ordine publică, în valoare de aproximativ 20,5 mil. lei (7.513 bucăți mijloace de protecție antiglonț – veste, maiouri, căști, scuturi), 10.640 bucăți mijloace de protecție OP (căști, scuturi), 4.000 bucăți dispozitive cu șoc electric, 6.000 bucăți body-cam și 400 complete – Dispozitive de blocare trecere auto.
  •  52 ambulanțe 4×4 tip B; 4 automacarale cu braț ridicător și platformă pentru transport accesorii și materiale; 13 boldo-excavatoare; 60 de autospeciale pentru descarcerare;
  • 26 autospeciale cu termoviziune, iar în perioada următoare vor fi recepționate alte 24.

În acest an, pentru creșterea capacității de răspuns în situații de urgență, a fost semnat contractul Viziune 2020, în valoare de 680 mil. Euro, care permite achiziționarea de tehnică specifică intervențiilor în situații de urgență, nave fluviale sau maritime și elicoptere ușoare/medii sau grele.

Anul viitor urmează să fie livrate 6 elicoptere EC-135,  dintre care 4 vor fi dedicate misiunilor aeromedicale și de salvare montană.

În prezent se analizează, împreună cu Poliția de Frontieră, IGPR și IGJR, posibilitatea achiziționării, din fonduri europene, a altor 7 elicoptere pentru misiuni operative, precum supravegherea frontierei de stat.

ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE CA RĂSPUNS LA CRIZA SANITARĂ

Evoluția pandemiei de COVID-19 a determinat o adaptare a eforturilor și resurselor MAI, astfel ca acestea să răspundă obiectivului general: protecția populației împotriva efectelor virusului, în condițiile unor stocuri zero de materiale necesare. De aceea, în perioada stării de urgență și pe durata stării de alertă, un accent important a fost pus pe gestionarea fenomenului din perspectiva a două mari componente: situațiile de urgență și ordinea publică.

Principalii indicatori ai activităților realizate de MAI:

  • stabilirea mecanismului interinstituțional pentru implementarea și raportarea măsurilor, fiind emise 12 ordonanțe militare, peste 50 de hotărâri ale CNSU, 25 Hotărâri ale Grupului de Suport Tehnico – Științific și 2318 Ordine ale Comandantului Acțiunii/Șefului DSU;
  • au fost redimensionate efectivele din structurile operative (ex: aprox. 2.000 de polițiști din Aparatul central și din alte unități ale MAI au fost delegați sau detașați în sprijinul echipajelor de ordine și siguranță publică);
  • au fost inițiate proceduri pentru ocuparea, fără concurs, a 531 posturi;
  • au fost executate 379 misiuni de transport al persoanelor suspecte/confirmate, transport/distribuire de echipamente de protecție și mijloace de intervenție ș.a.;
  • au fost efectuate peste 8 milioane de verificări privind respectarea măsurilor de izolare, de carantină sau de protecție individuală. Peste 3.000 de persoane sunt cercetate în peste 2.600 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fals în declarații sau înșelăciune și evaziune fiscală;
  • au fost gestionate/distribuite produse achiziționate centralizat de statul român: 986.000 măști de protecție FFP2 și FFP3, 1.750.000 viziere, 300 ventilatoare medicale, 35 termoscanere pentru aeroporturi, 1.600 injectomate, 400 monitoare medicale, 84 camere de izolare cu presiune negativă, 1.750.000 combinezoane de protecție, 921.000 mănuși de protecție, 160 filtre pentru camere de izolare fixe și de transport cu presiune negativă, precum și 20.000 litri dezinfectant;
  • au fost desfășurate mai multe misiuni umanitare, în Republica Moldova, Italia, Spania, Lituania, Macedonia de Nord și Muntenegru;
  • au fost luate măsuri pentru gestionarea frontierelor de stat în funcție de situația operativă existentă și în baza relaționării cu țările vecine (în special Ungaria, Bulgaria).
  • A fost înființat Centrul de recoltare și donare sânge și plasmă convalescentă în cadrul Spitalului ”Profesor Dr. Dimitrie Gerota” al MAI, unde oricine poate dona, iar beneficiarii vor fi toți pacienții care au nevoie.

 

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

POR 2014-2020:  a fost aprobat Corrigendumul nr. 2  la Ghidul solicitantului pentru Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC)

joi nov. 12 , 2020
POR 2014-2020:  a fost aprobat Corrigendumul nr. 2  la Ghidul solicitantului pentru Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC)  Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a publicat în data de 11.11.2020, Corrigendumul nr. 2 la Ghidul solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de […]