Copiii care reprezintă România peste hotare

Copiii care reprezintă România peste hotare

Concursul Little Miss & Mister World România și-a desemnat de curând câștigătorii. Aflată la ce-a de-a patra ediție în România, licența națională în frunte cu Directorul Național Cătălina Buzdun-Rafailă, trimite anual copii și adolescenți frumoși și talentați în competiția internațională unde participă 64 de țări din Europa, Asia, America șamd. Totodată, în fiecare an copiii s-au întors cu rezultate remarcabile, din finalele internaționale desfășurate în Salonic, Tenerife sau Istanbul, punând România pe harta scouterilor de profil. Menționăm doar pe cele mai importante, in 2016 Sara Anastasia Buzdun a câștigat premiul 1 pe categoria de vârstă 4-6 ani, in 2017 Mario Fabian Busuioc a caștigat Grand Prix, locul 1 pe tot concursul, în 2018 Paula Both a câștigat premiul 2 Overall pe tot concursul și titlul Best talent. De asemenea, tot în 2018, Andrei Lupașcu obținea locul 1 pe categoria de vârstă 10-12 ani, iar în 2019 premiul cel mai mare din delegația numeroasă de 8 copii a fost revendicat de Jacqueline Crăciun, respectiv Gold winner. În 2020, din cauza pandemiei concursul a fost amânat, iar pentru 2021 câștigatoarele ce vor merge să ne reprezinte țara în Turcia sunt Anisia Anton, Alexandra Mazăre, Karina Săndulescu, Anya Drăghici, Alexandra Florea si Raisa Cristea, ordonate după vârstă. Grand Prix Romania- Little MISS WORLD România a fost desemnată Alexandra Florea, în vârstă de 13 ani, iar Paula Both câștigătoarea din 2018, și-a anunțat si ea prezența, concurând de data aceasta la categoria Teens. Acestea se vor pregati până în august 2021 pentru probele concursului, printre care și proba de talent, interviu cu juriul in limba engleză, proiect de caritate, fashion show etc.

Le dorim succes!

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Interviu cu doamna conf. univ.dr. Maria Stoian, expert iniţiator şi promotor al conceptului de turism rural, ecologic şi cultural, fondator ANTREC România

lun nov. 16 , 2020
Interviu cu doamna conf. univ.dr. Maria Stoian, expert iniţiator şi promotor al conceptului de turism rural, ecologic şi cultural, fondator ANTREC România, președinte și membru în boardul EuroGites – Federaţia Europeană de Turism Rural, director al revistei Vacanțe la țară : “Satele româneşti vor fi întotdeauna o alegere optimă şi […]