USR-PLUS și PACTUL PENTRU MUNCĂ susțin măsuri pentru muncă bine platită și flexibilă

USR-PLUS și PACTUL PENTRU MUNCĂ susțin măsuri pentru muncă bine platită și flexibilă

 

USR-PLUS salută și susține inițiativa PACTUL PENTRU MUNCĂ, mai mult, propuneri din document se regăsesc în programul de guvernare al formațiunii politice.

În cadrul consultării care a avut loc între reprezentanții USR-PLUS și cei ai PACTULUI PENTRU MUNCĂ, au fost discutate modalitățile de a implementa măsurile identificate astfel încât să se atingă obiectivul propus, respectiv flexibilitatea și echitabilitatea pieței forței de muncă.

Dragoș Pîslaru, europarlamentar USR-PLUS a declarat: „USR-PLUS susține inițiativa PACTUL PENTRU MUNCĂ întrucât am constatat o nevoie de adaptabilitate la transformările din piața muncii, iar programul nostru de guvernare are ca linie directoare prioritară dezvoltarea capitalului uman și crearea de locuri de muncă. PACTUL PENTRU MUNCĂ ne oferă o proiecție a sentimentului de unitate asupra unor soluții care pot contribui la transformări profunde, benefice, corelate cu realitatea economică. În acest sens, este extrem de important să venim cu un mix de politici publice ambițioase, având în vedere faptul că asistăm în această perioadă la reforme structurale majore – automatizarea proceselor, digitalizarea, lucrul pe platforme, iar în acest context trebuie avută în vedere oportunitatea de a ne alinia cu noile strategii europene legate de promovarea competențelor și a învățământului profesional.”

La dezbatere au participat alături de europarlamentarul USR-PLUS Dragoș Pîslaru, Oana Țoiu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Cristian Seidler, deputat USR, membru al Comisiei de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților și Bogdan Deleanu – fondatorul Centrului de Expertiză Europeană Europuls. Din rândul inițiatorilor au fost prezenți Cristina Chiriac, președinte CONAF, Andreea Negru – președinte Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Nicoleta Munteanu – vicepreședinte Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Mirabela Amarandei – reprezentant al Universității București, Dragoș Anastasiu – președinte Eurolines Group și Radu Burnete – director executiv CONCORDIA.

PACTUL PENTRU MUNCĂ reprezintă o inițiativă demarată în anul 2019 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG). Din anul 2020 s-a alăturat, în calitate de partener strategic, Confederația Patronală CONCORDIA. Ulterior, pe parcursul proiectului s-au alăturat Confederația Patronală din Industria Română (CONPIROM), Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Eurolines Romania Group, Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatea București și SCA Magda Volonciu și Asociații

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Ministerul Sanatatii: Buletin informativ 16.11.2020

lun nov. 16 , 2020
Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.   În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu […]