Susținerea infrastructurii culturale

Susținerea infrastructurii culturale

Ministerul Culturii și Ministerul Finanțelor Publice vor supune dezbaterii și aprobării, în ședința de guvern de astăzi, Memorandumul cu tema „Acord de principiu privind contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliul Europei, în valoare de până la 216 milioane de euro, în vederea susţinerii proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturale din România”.

„Având în vedere colaborarea foarte bună a Ministerului Culturii cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) în proiecte similare, la propunerea prealabilă a autorităţilor române, BDCE şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini financiar aceste investiţii cu un procentaj de maximum 80%, reprezentând circa 216 milioane euro din valoarea totală netă a proiectului, diferența de 20% urmând a fi contribuţia României la proiect. Costul total net al proiectului este estimat la aproximativ 270 milioane de euro, iar perioada de implementare prevăzută este de 7 ani”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii. 
Ministerul Culturii propune realizarea următoarelor 8 obiective de investiţii de importanţă semnificativă:
– Consolidarea, restaurarea şi modernizarea a 6 clădiri monumente istorice:  

  • Muzeul Naţional de Istorie a României;
  • Teatrul Naţional şi Opera Română – Cluj-Napoca;
  • Fosta garnizoană militară a Timișoarei în scopul funcționării viitorului Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste;
  • Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, sediu al Serviciului Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României;
  • Vila și domeniul „Florica” de la Ștefănești, județul Argeș, date recent în folosința Muzeului Național „Brătianu”;
  • Conacul „Vârnav Liteanu” de la Liteni, județul Suceava, donat anul acesta de Johannes Sturdza Statului Român;

– Refacerea și modernizarea clădirii Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova;

-Construirea unui sediu propriu pentru Opera Națională Română din Iași.

După aprobarea memorandumului în ședința de Guvern, conform calendarului de contractare prealabil stabilit de BDCE, împrumutul ar putea fi aprobat de Consiliul de Administrație al Băncii, cel mai devreme în ședința din martie 2021. Până atunci, o serie de detalii tehnice și financiare urmează a fi agreate între partea română și creditor, iar proiectul urmează a deveni operațional numai după ratificarea în Parlamentul României, până la finele anului viitor.

În prezent, sunt în curs de implementare la nivelul Ministerului Culturii două proiecte finanţate în cadrul împrumuturilor acordate României de către BDCE în valoare totală de 194,4 milioane de euro, ale căror scop sunt restaurarea şi reconstrucţia unui număr de 16 obiective clasate ca monumente istorice şi 5 clădiri de interes cultural. Dintre acestea, au fost deja finalizate lucrările de consolidare şi restaurare pentru 13 monumente istorice (printre care Palatul Culturii din Iași, Muzeul Naţional de Artă, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Muzeul Naţional „Grigore Antipa”, Casa Albastră – Sibiu, Opera Română, Muzeul Național al Țăranului Român etc.), precum şi lucrările de construcţie şi/sau reabilitare a 3 clădiri cu destinație culturală, respectiv Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, Biblioteca Naţională a României şi Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca.

Suma deja investită, incluzând participația României, se ridică la 305 milioane de euro fără TVA, iar proiectele sunt implementate de Unitatea de Management a Proiectului, care are deja o expertiză în domeniu de 14 ani.

Tot astăzi, 18 noiembrie, a fost semnat contractul de proiectare și de execuție a lucrărilor de consolidare și restaurare a Bibliotecii Franceze „Omnia” Craiova, filială a Bibliotecii Naționale a României. Clădirea bibliotecii este monument istoric, înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 cu nr. DJ-II-m-B-08029, categoria de importanță este „C”, normală, conform HG nr. 766/1997, și Clasa de importanță „II” – Construcții de importanță deosebită conform Codului de proiectare seismică P100-1-2016.
Finanțator este Guvernul României în parteneriat cu BDCE, prin Proiectul F/P1562(2006) dedicat reabilitării monumentelor istorice din România.

nvestiția va crea un spațiu propice pentru studiu, cercetare și organizare de evenimente culturale, prilej de a pune în valoare bogata colecție de carte franceză și nu numai, iar contractul are o valoare de 3.501.054,22 euro, fără TVA,  și are o durată de implementare de 27 de luni, din care 3 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție, exclusiv intervalele necesare obținerii avizelor, acordurilor și a autorizației de construire.

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

COMUNICAT DE PRESĂ POST-CONFERINȚĂ   LANSAREA PROIECTULUI S.M.A.R.T.

joi nov. 19 , 2020
              COMUNICAT DE PRESĂ POST-CONFERINȚĂ  LANSAREA PROIECTULUI S.M.A.R.T. SERVICII MULTIFUNCȚIONALE ANTI-SĂRĂCIE PENTRU REINTEGRARE ȘI TRANSFORMARE  La data de 27 octombrie a.c. a avut loc conferința de presă online prilejuită de lansarea proiectului S.M.A.R.T – Servicii Multifuncționale Anti-sărăcie pentru Reintegrare și Transformare, conferință organizată de Asociația […]
Sigla-Ziarul-News-2020