Brandul LONCOLOR- Locul 1 in Top Afaceri Romania 2020

Încrederea consumatorilor în brandul LONCOLOR se traduce prin rezultate financiare spectaculoase pentru Papillon Laboratoires Cosmetiques, validate de premiile obținute

Papillon Laboratoires Cosmetiques – producătorul brandului românesc LONCOLOR, brand care se bucură de încrederea și fidelitatea doamnelor și domnișoarelor din România de peste 27 de ani, a primit și recunoaștere pentru performanța financiară, fiind desemnată drept una dintre cele mai performante întreprinderi din țară, atât de către Camera de Comerț și Industrie a României, cât și de Oficiul Național al Registrului Comerțului.  

Fidelitatea consumatoarelor LONCOLOR se reflectă și în cifre, Papillon Laboratoires Cosmetiques vânzând aproape 8 milioane de produse în anul 2019, asigurând o cifră de afaceri de peste 12 milioane de euro. LONCOLOR deține cea mai mare cotă de piață în volume (din total România Retail, în categoria Coloranților de Păr, conform raportului Nielsen, perioada ianuarie – octombrie 2020). 

În aceste condiții, distincția „Locul 1” în categoria Întreprinderi Mijlocii, domeniul Industrie, grupa: „Fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice (de toaletă)”, acordată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) cu prilejul Topului Național al Firmelor 2020[1], ediția a XXVII-a, este o nouă confirmare a puterii unui brand românesc care este alături de clientele sale.

”An de an și zi după zi investim pasiune, timp, expertiză și resurse în tot ceea ce înseamnă Papillon Laboratoires Cosmetiques, iar atunci când aceste ore de muncă se traduc în rezultate financiare remarcabile, ne bucurăm de reușită și ne dorim să devenim și mai buni! 2020 este un an care a adus provocări majore pentru fiecare dintre noi, dar ne-a și motivat să nu încetăm să găsim soluții pentru nevoile consumatoarelor noastre, să fim aproape de ele chiar și în starea de urgență și să lansăm o gamă nouă, LONCOLOR EXPERT HEMPstyle cu nuanțe vibrante, moderne, care le scot în evidență frumusețea părului, mai ales acum când alte trăsături sunt ascunse de măștile care ne protejează.”– a declarat Marius Nița, Director Marketing și Vânzări LONCOLOR.

O altă validare a performanței echipei LONCOLOR este clasarea pe locul 1 în clasamentul național pe domenii de activitate în secțiunea fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice (de toaletă)[2], la categoria „Întreprinderi mijlocii”, și pe Locul 1 în clasamentul general „Top Afaceri România”[3].

De peste 27 de ani, brandul LONCOLOR a câștigat admirația și loialitatea doamnelor și domnișoarelor din România datorită faptului că portofoliul de produse s-a extins constant, astfel încât să răspundă celor mai exigente cerințe ale persoanelor care se vopsesc acasă. Gamele LONCOLOR însumează peste 90 nuanțe, de la culorile clasice de roșu, blond și negru, până la nuanțe de burgund, acaju, culori pastelate sau nuanțe ultra-moderne cu reflexii argintii sau albastre.

 ***

Despre LONCOLOR

Papillon Laboratoires Cosmetiques este cea mai importantă companie românească producătoare de vopsea pentru păr, cu o experiență de 27 de ani în domeniu, fiind joint venture din România. Cel mai cunoscut și iubit dintre brandurile sale este LONCOLOR, brandul românesc numărul 1 în categoria vopsea pentru păr, care de la lansarea din 1993 pune în valoarea frumusețea natural a consumatoarelor, oferind produse de încredere:

  • Vopsea de păr: LONCOLOR Expert HEMPstyle, LONCOLOR Expert Oil Fusion, LONCOLOR Ultra, LONCOLOR Natura, LONCOLOR GoCrazy!, LONCOLOR Trendy Colors, LONCOLOR Ultra Max, LONCOLOR Expert Quick Color Touch
  • Îngrijire: LONCOLOR Trendy, LONCOLOR Expert, LONCOLOR Michel Mercier

Papillon Laboratoires Cosmetiques mândrește cu:

  • O distribuție foarte bună la nivel național, atât în comerțul traditional, cât și în cel modern;
  • Cea mai mare cotă de piață în volum (conform raportului Nielsen ianuarie – octombrie 2020) în categoria Coloranților de Păr;
  • Certificatul Sistemului de Management al Calității, în concordanță cu standardul SR EN ISO 9001:2001, acordat de Organizația de Certificare TUV Thuringen;
  • Numeroase premii obținute de-a lungul timpului la categoria „Fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice” pentru rezultatele obținute conform criteriului productivității, al cifrei de afaceri și al performanței globale.

[1] CCIR realizează clasamentul „Topul Național al Firmelor” prin interclasarea clasamentelor județene, validate de Camerele de Comerț și Industrie Județene, având la bază o metodologie unică, complexă și unitară implementată la nivel național.

[2] cod CAEN 2042

[3] Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) execută o analiză detaliată  din punct de vedere al performanței mediului de afaceri din România, analizând informațiile primite de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (O.N.R.C.) pentru 650.000  societăți comerciale din România. 

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Donalam a achizitionat un analizor Real Time PCR in valoare de peste 20.000 Euro pentru Spitalul Judetean Calarasi

joi dec. 10 , 2020
Donalam a achizitionat un analizor Real Time PCR in valoare de peste 20.000 Euro pentru Spitalul Judetean Calarasi  In contextul epidemiologic actual provocat de virusul SARS-CoV-2,  combinatul siderurgic Donalam, unul dintre cei mai mari angajatori din judetul Calarasi, se implica in continuare in furnizarea echipamentelor medicale de maxima necesitate pentru […]