Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, prevăzute de dispozițiile art. 192 alin 1 și 2 și art. 338 alin. 1  din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

În fapt, în ziua de 19.08.2020, în jurul orei 22:10, în timp ce conducea sub influența alcoolului un autoturism marca BMW pe strada Dumbrava din orașul Novaci, jud. Gorj, din direcția DJ 665 către strada Bălani, inculpatul a accidentat mortal o persoană de sex feminin care se deplasa în afara părții carosabile, pe partea stângă, în sens contrar față de direcția de mers a autoturismului, și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Acțiunea de ucidere prin lovirea cu autoturismul a fost comisă urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice.

Circulând în afara carosabilului și sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a afectat siguranța circulației și dreptul la viață al victimei, încălcând astfel obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 35 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, republicată și modificată,  privind circulația pe drumurile publice, conform cărora ,,participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporala a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”, precum și ale art.41 din aceeași lege, care obligă la conducerea vehiculelor pe partea din dreapta drumului public, în sensul de circulație, pe carosabil, cât mai aproape de marginea acestuia.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Craiova, spre competentă soluționare.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Guvernul Romaniei este pregătit să sprijine persoanele afectate de incendiul din Miercurea Ciuc

sâm ian. 9 , 2021
Guvernul Romaniei este pregătit să sprijine persoanele afectate de incendiul din Miercurea Ciuc   În urma incendiului violent izbucnit în Miercurea Ciuc,  joi, 7 ianuarie 2021, unde peste 250 persoane au rămas fără locuințe, Guvernul României este pregătit să sprijine autoritățile locale din Harghita, în vederea relocării persoanelor rămase fără […]