Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) oragnizeaza webinarul româno-tunisian dedicat sectorului investițiilor

Webinar româno-tunisian dedicat sectorului investițiilor

La invitația Excelenţei Sale Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Tunisiene în România, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), dr. ing. Costică T. Mustață, a participat la un prânz de lucru. Întrevederea, la care a participat, de asemenea, Cristian Ilie, director general adjunct al Direcției Generale Investiții Străine (InvestRomânia) din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a vizat pregătirea organizării, joi, 4 februarie a.c., a unui webinar româno-tunisian dedicat sectorului investițiilor, urmând ca detaliile tehnice să fie stabilite de către echipele de specialiști ale CCIB, InvestRomânia și Ambasadei.

„Există toate premisele ca Republica Tunisiană să devină un important partener economic și comercial al României. CCIB acordă o atenție deosebită dezvoltării relațiilor comercial-economice cu parteneri din zona magrebiană, inclusiv din această țară”, a declarat, cu acest prilej, președintele Camerei bucureștene.

„Principala sarcină a misiunii noastre diplomatice o constituie promovarea relațiilor de cooperare între Tunisia și România, iar echipa noastră va acorda sprijinul necesar intensificării contactelor CCIB cu camerele de comerț și industrie regionale din țara noastră”, a precizat E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali.

„Echipa noastră se va implica, alături de Camera bucureşteană şi de Ambasadă, în organizarea unor evenimente de acest tip, menite să conducă la o mai bună cunoaştere reciprocă a celor două comunităţi de afaceri”, a subliniat, la rândul său, directorul general adjunct al Invest România.

Cu același prilej, s-a convenit ca în a doua parte a anului 2021, Camera bucureșteană și Ambasada Tunisiei în România, alături de organizații de profil din ambele țări, să organizeze un Forum economic româno – tunisian, pe teme de turism, economie și cooperare industrială.

Informații de background

Schimburile comerciale româno – tunisiene, au atins, în perioada ianuarie-octombrie 2020 (date disponible) valoarea de 164,4 milioane USD, Tunisia fiind al doilea partener comercial al României din Africa (după Maroc). Exportul s-a cifrat la 111,9 milioane USD, locul 3 între statele africane ca destinație a produselor românești (după Maroc și Africa de Sud), respectiv locul 47 în exportul total al țării noastre, cu o pondere de 0,19%. La import s-au înregistrat mărfuri în valoare de 52,5 milioane USD, locul 2 ca țara de origine pentru mărfurile aduse de pe continental african (după Maroc)) și locul 52 în importul total al României, cu o pondere de 0,07%. Evoluția pandemiei de Covid 19 în cursul anului 2020 a influențat negativ schimburile comerciale bilaterale care s-au diminuat, comparativ cu perioada similară din 2019 cu 9,3% (exportul cu 7%, iar importul cu 13,7%).

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din data de 13 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări – Reasigurări (S.A.R.) a prezentat rezultatele activității de control permanent

joi ian. 14 , 2021
 În cadrul şedinţei Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din data de 13 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări – Reasigurări (S.A.R.) a prezentat rezultatele activității de control permanent realizate la Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. și la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. În urma acțiunilor de control […]
Sigla-Ziarul-News-2020