CRISTIAN VICTOR POPESCU: „EDUCAȚIA DE ASTĂZI, VIITORUL DE MÂINE”, UNIC ÎN ROMÂNIA, ESENȚIAL PENTRU GENERAȚIILE ACTUALE ȘI VIITOARE

EDUCAȚIA DE ASTĂZI, VIITORUL DE MÂINE”, UNIC ÎN ROMÂNIA, ESENȚIAL PENTRU GENERAȚIILE ACTUALE ȘI VIITOARE

 

Primăria Sectorului 5, din dispoziția Primarului, Cristian-Victor Piedone POPESCU, va depune în cadrul Programului Operațional Competitivitate proiectul „Educația de astăzi, viitorul de mâine”, în vederea dotării tuturor unităților de învățământ din Sectorul 5 cu echipamente IT și cablu de rețea LAN. Este primul proiect de o asemenea anvergură realizat la nivel național, care permite participarea elevilor din Sectorul 5 la toate cele trei tipuri de cursuri: on-line, hibrid și normal. De acest proiect vor beneficia 24.708 elevi și 1.654 cadre didactice.

La nivelul Sectorului 5 s-a realizat o analiză completă în cadrul celor 32 de unități de învățământ, din care reiese că 792 de săli de curs din învățământul primar, gimnazial și liceal au nevoie dotare cu cablu LAN și echipamente IT. Mai exact, pentru derularea în bune condiții a cursurilor on-line este necesară achiziția următoarelor echipamente pentru fiecare sală de clasă: tablă interactivă, sistem all in one, webcam și router wi-fi.

Prin proiectul propus, Primăria Sectorului 5 nu răspunde doar nevoii de moment de dotare a școlilor cu echipament IT pentru desfășurarea cursurilor în mediul on-line în contextul pandemiei de COVID-19, ci va răspunde și obiectivului deja stabilit în Agenda Digitală pentru România 2020, de a crește numărul de persoane care folosesc internetul cu regularitate și va atinge aspectul legat de persoanele defavorizate care folosesc internetul, având în vedere specificul grupului țintă din proiect. Valoarea investiției va fi recuperată din fonduri guvernamentale după depunerea și aprobarea cererii de finanțare.

Potrivit Agendei Digitale pentru România 2020, domeniul educației trece prin schimbări radicale, care vizează reorganizarea infrastructurii existente ale viitoarelor medii de învățare. Tehnologia Informației si Comunicațiilor este un cadru tehnologic care poate crea premisele comunicării, creației și informației prin componentele sale: PC, internet, având ca beneficii îmbunătățirea eficienței și eficacității educației la toate nivelurile, atât în cadre formale cât și informale.

„Educația copiilor noștri este extrem de importantă. Trebuie să le asigurăm toate condițiile pentru a putea beneficia de un învățământ de calitate. Acest proiect va veni în sprijinul generațiilor actuale, dar și în sprijinul celor care vor urma. Suntem în era tehnologiei și nu ne permitem să neglijăm educația elevilor din Sectorul 5, pentru că dreptul la educație este un drept constituțional. Indiferent dacă vorbim de cursuri online sau de cele clasice, în sălile de clasă, dotările care vor fi făcute în școli vor ajuta atât elevii, cât și profesorii.”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone POPESCU.

Proiectul va fi supus spre aprobare în cadrul ședinței Consiliului Local Sector 5 în data de 28 ianuarie.

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

Prima campanie integrată din România pentru un produs cu Indicație Geografică Protejată - Salam de Sibiu IGP

joi ian. 21 , 2021
Prima campanie integrată din România pentru un produs cu Indicație Geografică Protejată – Salam de Sibiu IGP Reprezentanții Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS) prezintă în premieră pentru România prima campanie a unui produs încadrat într-un sistem de calitate European, făcând cunoscută povestea Salamului de Sibiu publicului larg. Salamul de […]