RAIL ACTION DAY – ACTIVE SHIELD – OPERAŢIUNE INTERNAŢIONALĂ PE CĂILE FERATE

RAIL ACTION DAY – ACTIVE SHIELD – OPERAŢIUNE INTERNAŢIONALĂ PE CĂILE FERATE

În perioada 19 – 20 ianuarie 2021, poliţiştii de la transporturi au desfășurat activități în cadrul acţiunii „RAIL ACTION DAY– Active Shield”, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL.

Polițiștii au acționat pentru siguranța călătoriilor cu trenul și a transporturilor feroviare, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță publică în trenuri și stațiile de cale ferată.

Astfel, au efectuat verificări în 333 de staţii de cale ferată şi 465 de trenuri de călători.

De asemenea, polițiștii au legitimat 1.428 de persoane și au controlat 89 de bagaje.

Pe parcursul activităţilor, au fost aplicate 309 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 45.425 de lei, fiind constate și 4 infracţiuni (furt-2, însușirea bunului găsit-1 şi deținere de substanţe interzise-1). O persoană a fost reţinută.

Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a fost afiliată, în anul 2007, la organizaţia profesională RAILPOL.

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

ANRE a aprobat simplificarea tranziției de la serviciul universal la piața concurențială pentru clienții casnici

joi ian. 21 , 2021
ANRE a aprobat simplificarea tranziției de la serviciul universal la piața concurențială pentru clienții casnici precum și prelungirea termenului de tranziție până la 30 iunie 2021.             Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat în ședința Comitetului de reglementare din data de 20.01.2021, Ordinul ANRE nr. 5/2021 pentru […]