Forum de afaceri româno-tunisian

Forum de afaceri româno-tunisian

La invitația Excelenţei Sale Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Tunisiene în România, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), dr. ing. Costică T. Mustață, a participat, la sediul Ambasadei, la o cină de lucru.

Întrevederea, la care au participat, de asemenea, Aurelian Gogulescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, şi Cristian Ilie, director general adjunct al Direcției Generale Investiții Străine (InvestRomânia) din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a vizat pregătirea organizării unui forum economic româno-tunisian dedicat la două dintre sectoarele: energie, turism şi agricultură, urmând ca precizarea acestora precum și detaliile tehnice să fie stabilite de către echipele de specialiști ale instituţiilor menţionate, după consultarea mediului de afaceri.

Evenimentul se adresează atât oamenilor de afaceri ce activează în domeniile amintite, cât şi reprezentanților camerelor de comerț, ai altor organizații de afaceri şi ai administrației publice centrale și locale din cele două ţări. Scopul organizării acestui forum este de a oferi participanţilor din România şi Tunisia informații actualizate și verificate privind domeniile menţionate (cadru legal, potenţial de dezvoltare, oportunităţi de cooperare etc.) şi de a asigura antreprenorilor o platformă eficientă pentru discuţii.

Această decizie a fost luată ca urmare a succesului de care s-a bucurat, atât în România, cât şi în Tunisia, webinarul dedicat investiţiilor, organizat la începutul lunii februarie a.c. de: Ambasada Republicii Tunisiene în România, InvestRomânia și Agenția Tunisiană de Promovare a Investițiilor Străine (FIPA), în parteneriat cu Camera bucureşteană, CCI Prahova, Autoritatea Tunisiană de Investiții şi Centrul de Promovare a Exporturilor din Tunisia (CEPEX).

Informații de background

Schimburile comerciale româno – tunisiene, au atins, în perioada ianuarie-noiembrie 2020 (date disponible) valoarea de 200,9 milioane USD, Tunisia fiind al doilea partener comercial al României din Africa (după Maroc). Exportul s-a cifrat la 140 milioane USD, locul 3 între statele africane ca destinație a produselor românești (după Maroc și Africa de Sud), respectiv locul 44 în exportul total al țării noastre, cu o pondere de 0,22%. La import s-au înregistrat mărfuri în valoare de 60,9 milioane USD, locul 2 ca țara de origine pentru mărfurile aduse de pe continental african (după Maroc) și locul 52 în importul total al României, cu o pondere de 0,07%. Evoluția pandemiei de Covid 19 în cursul anului 2020 a influențat negativ schimburile comerciale bilaterale care s-au diminuat, comparativ cu perioada similară din 2019 cu 5,4% (exportul cu 3,1%, iar importul cu 10,3%).

Editor online: Florina Manea

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Agentia de Publicitate Manpres prin News National îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.newsnational.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Agentia de Publicitate Manpres prin News National în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.newsnational.ro

Următoarea știre

CONVOCATOR: ASOCIATIA BUCĂTARILOR DIN ROMANIA

lun feb. 22 , 2021
CONVOCATOR 1 din 22.02.2021 In atentia membrilor ADUNARII GENERALE ai ASOCIATIEI BUCĂTARILOR DIN ROMANIA Având in vedere dispozitiile din OUG nr.26/2000 republicată, ASOCIATIA BUCĂTARILOR DIN ROMANIA, cu sediul in Sediul Asociației BUCĂTARILOR DIN ROMÂNIA, este în Com.Corbeanca, sat Petrești, str.Balantei, nr.46, Camera 3, judetul Ilfov, inscrisă in Registrul Asociatiilor si […]
Sigla-Ziarul-News-2020